Un fierăstrău portabil în Munții Franței: debitarea în orice anotimp!

De Marcin Kozłowski, PR Specialist

Year-round sawmilling in Haut-Verdon valley with the Wood-Mizer LT70 portable sawmill

 

Cu ajutorul fierăstrăului portabil Wood-Mizer LT70, operatorul francez Serge Jourdan debitează lemn local pentru tâmplari, asigură debitare la comandă pentru diverși clienți și este disponibil în orice moment pentru a ajuta alți utilizatori ai fierăstrăului Wood-Mizer din Valea Haut-Verdon din Beauvezer.

„Numele meu este Serge Jourdan. Dețin un fierăstrău portabil în valea Haut-Verdon din Beauvais, din Alpii Francezi. De ce am ales modelul LT70? Pentru că este ușor să te deplasezi cu acesta. Lucrez într-o zonă muntoasă, iar când parcurg trecătorile de munte și drumurile forestiere la 2400 m altitudine, sunt întotdeauna capabil să-mi remorchez singur fierăstrăul. Această mașină funcționează practic în fiecare zi a anului!”

Serge lucrează cu lemnul de la vârsta de 16 ani, începând ca tăietor de lemne sezonier și operator de gater în vale. Întotdeauna își dorise să lucreze în pădure, motiv pentru care a absolvit o școală profesională cu specializarea în silvicultură. În 1993, și-a demarat afacerea de prelucrare și de exploatare a lemnului, dar din cauza tarifelor în scădere pentru aceste activități, a decis să-și extindă serviciile pe debitarea lemnului. „Anterior, lucrasem un scurt interval de timp într-o fabrică de cherestea staționară locală, dar foarte curând mi-am dat seama că această afacere era prea complexă pentru a fi derulată în mod flexibil pentru clienți. În 2000, am fost primul operator mobil de debitare contractuală de lemn din zonă cu o clientelă în creștere în palmaresul meu”, își amintește Serge Jourdan.

Deși a fost un pionier în prelucrarea lemnului cu fierăstrăul portabil în regiunea văii Haut-Verdon, Serge trebuia să ajute localnicii să creadă în valoarea reală a lemnului lor. Timp de decenii, oamenii au susținut că lemnul local nu era suficient de bun pentru a construi case, chiar dacă unele case vechi din sat au acum peste 300 de ani și încă arată solide. „În ziua de azi, nu mai este o problemă”, spune Serge. „Toți clienții mei pot fi împărțiți în două grupuri – cei care vin la depozitul meu și caută lemn de zadă de bună calitate din surse locale și cei care comandă fierăstrăul meu portabil în locurile în care niciun alt ferăstrău nu poate ajunge.” 

 

 

Fierăstrăul portabil LT70 din munți

Succesul lui Serge nu ar fi fost posibil fără un utilaj eficient, fiabil și, cel mai important, portabil pentru debitarea buștenilor la fața locului. Fierăstrăul portabil LT70 este a doua mașină Wood-Mizer pe care o deține. Și-a început afacerea de operator cu fierăstrăul LT40 achiziționat second-hand în 2000 și pe care l-a vândut apoi cu aproximativ 6800 de ore de funcționare pe ceas. „Trebuia să-mi schimb vechiul LT40 cu o mașină puțin mai mare. Diametrele de tăiere ale LT40 și LT70 sunt similare, dar cu LT70 pot lucra mai repede. M-am hotărât asupra modelului LT70 pentru că mi-am amintit de fierăstrăul meu LT40 ca fiind o mașină durabilă, ușor de utilizat și de întreținut, cu puține piese supuse uzurii ce necesitau schimbare în mod regulat.”

Wood-Mizer LT70 este un model de fierăstrău fiabil, care face față provocărilor de fierăstrău portabil utilizat la munte. „Când mă aflu la client, în munți, pot lucra la fierăstrăul LT70 chiar și atunci când plouă. Uneori poate dura destul de mult timp pentru a instala mașina pe un teren denivelat și umed, dar întotdeauna termin treaba la timp”, spune Serge. „Aș recomanda fierăstrăul LT70 altor operatori, deoarece este ușor de utilizat și de deplasat, în special cu patul de dimensiune M (6,5 m lungime), care reprezintă cea mai bună alegere pentru trecătorile din munți dificile și drumurile forestiere.”

„Îmi amintesc de un operator de fierăstrău mobil cu care debita pentru clienții săi grinzi lungi de acoperiș și pe care îl trăgea în spatele unui camion de armată. Într-o zi, m-a sunat să-i dau o mână de ajutor în a ajunge la câțiva dintre clienții săi, pentru că nu reușea acest lucru pe anumite poteci și trecători din munți. Să ajungă la acei clienți i-ar fi luat peste 3 ore, în timp ce pentru mașina mea, cu LT70 remorcat în spate, a necesitat doar o oră de condus. M-am bucurat că l-am putut ajuta!”

 

 

Cea mai bună investiție în echipamente Wood-Mizer

Pe lângă fierăstrăul portabil LT70, Serge deține și alte echipamente Wood-Mizer pentru a fi un antreprenor complet independent. Pentru a completa fierăstrăul portabil deținut, el a achiziționat extensiile de pat, care îi permit să debiteze chiar și bușteni de până la 12 m lungime. În atelierul lui Serge, există de-asemenea echipamentul de întreținere a pânzelor de la Wood-Mizer – două mașini de ascuțit, un dispozitiv de ceaprăzuit dinți și o mașină de rindeluit/profilat pe 4 laturi Wood-Mizer pentru fabricarea produselor din lemn finite. În plus, deține și un cuptor pentru uscarea de cherestea.

„Achiziția mașinii de rindeluit/profilat pe 4 laturi și a cuptorului de cherestea a reprezentat o investiție bună”, explică Serge. „După transformarea buștenilor în cherestea, rămân întotdeauna niște scânduri din comenzile tâmplarilor. Vânzarea acestor scânduri la vrac nu a decurs bine, așa că m-am gândit să usuc lemnul și să-l vând sub formă de produse din lemn finite. Am cumpărat un cuptor de cherestea bazat pe un recipient cu temperatură controlată de 6 m lungime și o mașină de rindeluit/profilat pentru realizarea de lambriuri sau pardoseli din zada și cadre de construcție destul de largi.”

 

 

O pânză de fierăstrău pentru fiecare tip de lemn

Înainte de a achiziționa un fierăstrău portabil Wood-Mizer, Serge lucrase o vreme într-o fabrică de cherestea staționară locală și a acumulat multă experiență în întreținerea pânzelor de fierăstrău. „Întotdeauna am efectuat singur ascuțirea. Înainte de a-mi cumpăra fierăstrăul mobil, am efectuat un curs intensiv de ascuțire a pânzelor verticale mari de fierăstrău, care mi-a fost de folos mai târziu când a fost vorba de ascuțirea propriilor pânze Wood-Mizer.”

În atelierul său, deține două mașini de ascuțit – una este pregătită pentru profilul 10/30, pe care îl folosește cel mai des, iar cealaltă pentru profilurile 13/29 sau 4/32, în funcție de necesități. Serge păstrează întotdeauna trei profile în cutia de pânze. Folosește profilul 4/32 pentru debitarea lemnului uscat și tare, în timp ce profilul 13/29 este folosit pentru lemnul de esență moale, pin sau zadă. „Am două tipuri de profiluri de pânză 10/30 – pânză ceaprăzuită și pânza cu vârfuri din Stellit. Folosesc întotdeauna o pânză ceaprăzuită dacă nu sunt sigur de buștean sau dacă are cuie sau resturi metalice. Altfel, folosesc o pânză de fierăstrău cu vârfuri din Stellit”, ne explică Serge.

Cunoștințele despre aplicarea unui tip de pânză potrivit pentru o anumită specie de lemn îi permit lui Serge să prelucreze o varietate de specii disponibile în valea Haut-Verdon. În partea de jos a văii se află mult pin silvestru, în timp ce mai sus, este mai mult zadă, care este tipul preferat de lemn al lui Serge. Mai în josul văii se află pinul de Alep, care devine din ce în ce mai popular în construcții. De-a lungul văii, există de-asemenea foioase, precum stejar și frasin. În jurul Mont Ventoux, se pot întâlni chiar și câteva specii rare – chiparos și cedru. „În ultimii 22 de ani, cred că am tăiat aproape orice fel de lemn, chiar și de esențe care nu cresc în Franța. Am tăiat măslin rusesc, copac de Iuda, păr și cais..., cu fierăstrăul meu LT70 și cu pânza Wood-Mizer potrivită, pot debita orice fel de lemn!” susține Serge. 

 

 

Asistență extinsă pentru clienți 

Serge Jourdan și-a câștigat reputația în vale nu numai prin furnizarea de cherestea de calitate superioară tâmplarilor și dulgherilor locali sau prin debitarea la comandă în locuri muntoase greu accesibile, ci și prin asigurarea celorlalți utilizatori ai fierăstraielor Wood-Mizer a unor servicii de asistență extinse. Pe lângă conducerea cu succes a întreprinderii sale de prelucrare lemnoasă, el este și reprezentant Wood-Mizer de mai bine de 22 de ani. Responsabilitățile sale includ furnizarea de asistență tehnică, efectuarea lucrărilor de reparații și instalare, instruirea noilor utilizatori și prezentarea fierăstraielor Wood-Mizer la diferite expoziții și târguri comerciale.

„Întotdeauna am încercat să răspund cât mai bine posibil solicitărilor clienților mei. Uneori reparam un fierăstrău cu clientul la telefon, pe loc. Este un atu important să ai posibilitatea să oferi asistență urgentă pentru clienți. Știu bine cum se simte atunci când ești la munte în noiembrie la o debitare de cherestea, iar de la o zi la alta, vezi cum se depun în jur 50-60 cm de zăpadă. Fără o piesă de schimb de care ai nevoie pentru sistemul hidraulic stricat, probabil că nu poiți supraviețui încă o zi la lucru”, ne explică Serge.        

 

 

***

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!