Înțelegerea pânzelor de fierăstrău: Cum să alegeți corect profilul pânzei de fierăstrău

De Wood-Mizer, Europe

Folosirea celei mai bune pânze pentru fierăstrău este esențială pentru creșterea productivității, îmbunătățirea calității prelucrării și reducerea costurilor pentru operațiunile de tăiere sau retăiere. De la rășinoase verzi moi și până la foioase tari abrazive, Wood-Mizer produce o gamă de pânze de fierăstrău de top din industrie, cu peste 100 de combinații bazate pe profil, lățime, grosime, pasul dinților și material pentru orice tip de aplicație de tăiere sau retăiere. Cu o mare varietate de opțiuni disponibile, selectarea pânzelor care se potrivesc cel mai bine aplicației dvs. poate fi complexă. În continuare vă prezentăm un ghid util pentru a înțelege diferitele părți ale pânzei panglică de fierăstrău și cum să alegeți cel mai bun profil de pânză și material pentru aplicația dvs. de tăiere.

A = Pasul dinților
B = Golul dintre dinții pânzei
C = Înălțimea dintelui
D = Unghiul de degajare
E = Unghiul față de orizontală
F = Lățimea pânzei
G = Grosimea pânzei
H = Ceaprazul dinților

 

A. Pasul dinților reprezintă distanța dintre fiecare dinte de la vârf la vârf. Pasul mai mic (1/2", 5/8", 3/4", și 7/8" - 12.7mm, 15.87mm, 19.05mm, și 22.22mm) este în general utilizat pentru tăiere de putere mică (18kW / 24CP sau mai puțin), procesare secundară și retăiere, în timp ce pasul mai mare (1” și 1-1/4” – 25.4mm și 31.75mm) este ideal pentru producția ridicată, operații de putere superioară (18.5kW / 25CP sau mai mare).

B. Golul dinte dinții pânzei reprezintă zona dintre dinți care capturează și îndepărtează rumegușul, asigurând în același timp rezistență dintelui. Înălțimea dintelui trebuie să fie suficientă pentru a permite acestui gol să degajeze rumegușul din tăietură.

C. Înălțimea dinților reprezintă distanța dintre cel mai de jos punct al golului dintelui și vârful dintelui. Dinții mai înalți (unghi de degajare de 7° și Turbo 7°) oferă o mai mare performanță la puteri superioare (18,4 kW / 25 CP sau peste) cu îndepărtarea sporită a rumegușului. Dinții mai scurți (unghi de degajare de 9° și 10°) sunt indicați pentru o putere mai mică (18kW / 24HP sau mai puțin), tăierea de bușteni cu diametrul mic, retăiere și prelucrare secundară.

D. Unghiul de degajare reprezintă numărul de grade cu care vârful dintelui se înclină înainte față de verticală (axa de 90 grade). Unghiul de degajare trebuie ales în funcție de tipul de lemn pe care îl tăiați.

 

 

Pânze de 7° - Profil solid, complet, cu o capacitate bună de tăiere a lemnului de esență tare cu putere superioară (18,4 kW / 25 CP sau mai mult).

Pânze Turbo de 7° - Disponibile doar la Wood-Mizer, aceste pânze de înaltă performanță cu un unghi agresiv de 39° față de orizontală a dinților, proiectate special pentru esențele tari și exotice atunci când sunt tăiate cu echipamente de putere superioară (18,4kW / 25HP sau mai mult).

Pânze Turbo 747 – Disponibile doar la Wood-Mizer, aceste pânze sunt compatibile cu toate nivelurile de putere și prezintă o capacitate mai mare de degajare a rumegușului, unghi extrem de 47° față de orizontală a dinților pentru viteze mai mari de tăiere și puncte de penetrare ascuțite pentru o precizie mai mare a tăieturii.

Pânze de 9° - Pânză ideală pentru tăierea de putere mică (18kW / 24 CP sau mai puțin) a lemnului înghețat, a lemnului de esență tare și a buștenilor cu diametru mic.

Pânze de 10° - Pânze multifuncționale foarte populare pentru toate nivelurile de putere pentru tăierea lemnului dur mixt, precum stejar roșu, cireș, nuc, arțar moale și plop.

Pânze Vortex™ - Disponibile numai la Wood-Mizer, cu profil unic de îndepărtare a rumegușului ce pune în valoare capacitatea superioară a golului dinților de a îndepărta rumegușul din scândura tăiată.

 

 

F. Lățimea pânzei reprezintă distanța dintre vârf și baza pânzei. Pânzele mai late (de la 1-1/2" la 2" – de la 38mm la 50mm) sunt proiectate pentru fierăstraiele cu putere mai mare (18,4kW / 25CP sau mai mult), asigură o viteză de avans superioară și pot fi reascuțite de mai multe ori. Pânzele înguste (de la 1-1/4" la 1-1/2" – de la 32mm la 38mm) sunt destinate fierăstraielor de putere mai mică (18kW / 24CP sau mai puțin) și tăierii mai dificile.

G. Grosimea reprezintă grosimea propriu-zisă a pânzei. Pânzele mai groase (.045 ", .050", .055 ") asigură viteze de avans mai mari și performanțe de tăiere mai bune în condiții dificile de tăiere, cum ar fi material noduros, înghețat, uscat sau extrem de dur, dar necesită o putere mai mare (18,4kW / 25CP sau mai mult). Pânzele mai subțiri (.035 ", .038", .042 ") asigură o durată de viață mai lungă pe fierăstraiele cu putere mai mică (18kW / 24CP sau mai puțin), în care producția sau viteza nu sunt un factor primordial.

H. Ceaprazul dinților reprezintă distanța pe care dintele este îndoit dincolo de corpul pânzei sau dintele anterior al pânzei. Ceaprazul dinților realizează o cărare în lemn pentru corpul pânzei, care este măsurată prin grosimea tăieturii sau cantitatea totală de lemn îndepărtată de pânză odată cu fiecare trecere. Pânzele subțiri Wood-Mizer îndepărtează mai puțin de 2,5 mm de lemn, ceea ce produce cu aproximativ 20% mai multe scânduri din bușteni decât gaterele tradiționale sau fierăstraiele cu lanț.

 

 

 

 

Obțineți un e-Book gratuit

Aflați cum să îmbunătățiți performanța pânzelor și să prelungiți durata de viață a acestora. Abonați-vă la newsletter-ul nostru și obțineți un e-Book care acoperă cele mai importante zece subiecte despre pânzele de fierăstrău panglică și link-uri către videoclipuri utile.

Subscribing indicates your consent to get email updates from Wood-Mizer and acceptance of Wood-Mizer's Privacy Policy terms.

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!