O proprietate germană revitalizată prin achiziția unui fierăstrău LT20B

De Kirsten Longmuss, Wood-Mizer Germany

O proprietate germană revitalizată prin achiziția unui fierăstrău LT20B

Sylko Schlenstedt și familia sa dețin o proprietate în Saxonia, lângă satul Hohenölsen-Kleindraxdorf. Micul oraș are 630 de locuitori și a fost fondat în urmă cu aproximativ 650 de ani în vecinătatea unei mine de argint.

Proprietatea aparținuse unei familii aristocratice numită von Reuß. După al Doilea Război Mondial și până la căderea Zidului Berlinului în 1989, proprietatea a fost una dintre cooperativele agricole ale regimului comunist, unde au lucrat părinții lui Sylko Schlenstedt. În copilărie, Sylko se juca în beciurile și grajdurile de fân. În 1998, proprietatea aflată în stare avansată de degradare a fost scoasă la vânzare, iar soția lui Sylco a luat decizia care le-a schimbat viața, aceea de a o cumpăra.

După ce au muncit din greu pentru a-și pregăti finanțele, Sylko și soția sa au reușit să cumpere proprietatea. Cu toate acestea, și-au dat seama că va dura cel puțin douăzeci de ani pentru a repara întreg locul — și nu va mai exista pentru ei timp liber.

 

 

Cei doi fii ai lor, Robert și Bastian, și-au oferit ajutorul pentru modificări, totuși știau că proprietatea era prea mare chiar și pentru familia în continuă extindere. Numai acoperișurile acopereau 1000 de metri cubi de lemn, iar Sylko și fiii săi au servici cu toții. Sylko lucrează ca șofer de camion de la 7 a.m. la 7 p.m., iar fiii săi sunt amândoi lucrători metalurgici la micile companii din zonă.

În ciuda acestor impedimente, au reușit să meargă mai departe. Cinci familii locuiesc acum pe proprietate, lucrând la reparații la clădirile istorice din secolul al XIX-lea. Ei pot folosi spațiul pentru familie, prieteni și, de asemenea, un club de motocicliști numit The Dark Forces, fondat în 1992 de Sylko, care este un entuziast al mărcii Harley-Davidson. După muncă, toată lumea lucrează la pereții de cărămidă sau lemn și se ocupă de alte sarcini pe proprietate. Au început cu repararea acoperișurilor și, în general, lucrările de construcții au fost foarte dificile. A durat luni de zile pentru a îndepărta straturile de var de pe acoperișurile boltite.

Din fericire, voluntarii nu au întârziat să apară și să îi ajute. Membrii clubului de motociclete au salvat scândurile și grinzile unui pod de lemn vechi, abandonat, care a fost demontat și reconstruit ca o verandă din lemn în curtea centrală. Vara, ei stau acolo și vorbesc despre Harley-uri!

 

 

Cheresteaua proprietății a prezentat o problemă interesantă, întrucât dimensiunile standard s-au dovedit nepotrivite pentru restaurarea acestor clădiri antice. Acest lucru a dus la cheltuieli nejustificate și inflexibilitate în cumpărarea de cherestea tăiată la comandă. Adesea, în timpul unor restaurări speciale, au fost necesare doar câteva scânduri, iar lucrările au încetat în timp ce le așteptau de la o fabrică de cherestea locală.

Acest lucru a condus inevitabil la decizia de a debita cheresteaua conform propriilor cerințe destul de speciale și la un cost redus.

După câteva cercetări, au decis să achiziționeze fierăstrăul banzic de la Wood-Mizer, LT20B. Acum, când sunt necesare șipci, scânduri sau grinzi, ei așează un buștean pe fierăstrău, îl debitează la formele și dimensiunile necesare și își continuă munca fără pauze inutile.

 

 

Fierăstrăul a fost destinat doar să-și servească propriile nevoi, dar un an mai târziu, cincizeci la sută din timpul de operare al acestuia este petrecut debitând cherestea pentru alți clienți. Acest lucru prezintă un aspect cu totul nou pentru activitățile și veniturile proprietății.

Pe termen lung, familia își propune să obțină o independență deplină, bazându-se pe grajdurile, grădinile, energia solară și veniturile obținute din debitarea de cherestrea la comandă și lemn de foc.

 

 

Soții Schlenstedt au mai multe Harley-Davidson într-un șopron și un Norton frumos restaurat. Motocicliștii Dark Forces se întâlnesc de două ori pe săptămână în clubhouse-ul lor, o clădire veche restaurată de pe proprietate. De două ori pe an, organizează o petrecere mare pentru 300-400 de invitați: aflați mai multe pe www.dark-forces-mc.de.

 

Orice om are nevoie de un obiectiv în viață și, așa cum spune un vechi proverb de cavaler din antichitate: Victoria nu vine când dormi. Toată familia este de acord cu asta, iar Sylko Schlenstedt este un bărbat fericit.

***

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!