O companie din Norvegia folosește la maxim capacitățile fierăstrăului LT70

De la căsuțe confortabile construite pe malurile lacurilor și până la adevărate case de vacanță de lux de la munte, această companie norvegiană își realizează producția exclusiv cu noul lor fierăstrău Wood-Mizer LT70.

Simostranda Stav & Laft este o companie ce activează în domeniul construcțiilor din lemn localizată la marginea orașului Oslo. Compania este administrată de Sveinung Bergan și Einar Holm, care lucrează împreună ca parteneri de 22 de ani.

Einar a început să realizeze căsuțe din lemn în spatele locuinței sale încă de când era foarte tânăr. Susține că s-a născut pentru a construi astfel de case. Sveinung a operat camioane și alte utilaje timp de mulți ani înainte să înceapă să lucreze împreună cu Einar la construcția de case. Adoră să lucreze cu propriile mâini zi de zi.

Ambii s-au specializat în oferirea de soluții de case complete din bușteni pentru clienții lor, ocupându-se de toate aspectele, de la proiect până la instalarea sistemelor de acoperiș pe casele construite. În egală măsură, sunt capabili să realizeze cabane în mijlocul pădurilor și case de vacanță luxoase pe vârfurile munților.

Compania lor are de-asemenea sub-contractanți pentru toate lucrările electrice și de instalații, astfel încât clienții lor nu trebuie să se adreseze altor prestatori. Simostranda Stav & Laft reprezintă o soluție completă, cu experiență de nedepășit și calitate extraordinară.

“Casele din lemn au o lungă și bogată tradiție în Norvegia. Aceste construcții respiră și sunt mai sănătoase. Încă de pe vremea vikingilor și până în secolul XIX, acest tip de case a reprezentat modul predominant de construcție în Norvegia. Tehnicile de atunci și de acum sunt în principiu aceleași, deoarece continuă să ofere structuri solide și plăcute ochiului. Credem cu tărie în conservarea tradițiilor norvegiene de construcție a caselor.”

“Filozofia noastră este că produsele ce le oferim trebuie să fie unice și solide. Deținem propriul fierăstrău cu care debităm tot ceea ce utilizăm în construcție. Toate panourile și pardoselile sunt confecționate manual, iar interioarele le realizăm de-asemenea într-un mod personalizat. Aceasta înseamnă că suntem întotdeauna siguri de calitatea pe care o asigurăm clienților.”

Lemnul folosit este recoltat din pădurile locale și tăiat în bușteni lungi cu noul lor fierăstrău Wood-Mizer LT70. Lemnul este apoi lăsat la uscat timp de doi ani, astfel încât să fie întotdeauna disponibil pentru proiecte viitoare. Odată ce un proiect este pregătit să demareze, ei selectează din stoc buștenii uscați și apoi îi debitează din nou la dimensiunile finale necesare.

Componentele din lemn pentru proiect sunt apoi tăiate pentru a se potrivi împreună cu toate îmbinările necesare, iar întregul proiect este asamblat în atelierul lor. Diferite fierăstraie și motofierăstraie sunt utilizate pentru a se asigura că îmbinările se potrivesc perfect, iar suprafața lemnului este chiar finisată uneori cu ajutorul unei securi. Apoi proiectul este dezasamblat, încărcat pe un trailer și transportat la locul de montare.

Aceste structuri din lemn nu sunt disponibile comercial. Einar și Sveinung personalizează lemnul folosit pentru fiecare proiect individual.

“Folosim fierăstrăul pentru aproape întreg lemnul utilizat – pardoseli, acoperiș, grinzi, pentru a da formă buștenilor, - aproape totul din proiect trece prin acest fierăstrău.”

În trecut, utilizau un vechi model LT40 pe care l-au achiziționat în 1991, însă din anul 2018 au trecut la noul fierăstrău LT70 cu sistem hidraulic mult mai rapid. Fierăstrăul lor a fost personalizat pentru nevoile existente cu o extensie de pat extra-lungă. Două sisteme hidraulice bi-direcționale de rotire cu lanț întorc chiar și buștenii cei mai lungi, iar rolele de antrenare hidraulice pot regla poziția buștenilor înainte și înapoi pe patul fierăstrăului. Cu această configurație de pat de fierăstrău, ei pot tăia bușteni de până la 12 metri lungime.

“Am fost foarte încântați de vechiul nostru fierăstrău și ne-am decis să achiziționăm alt fierăstrău Wood-Mizer datorită serviciilor disponibile în cadrul filialei Wood-Mizer din Norvegia. De fiecare dată când am avut nevoie de asistență, au fost întotdeauna disponibili.”

“Wood-Mizer reprezintă o bună soluție pentru norvegieni, deoarece sunt atât de mulți fermieri în rândurile lor. Fierăstraiele sunt sigure și ușor de utilizat.”

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!