Wood-Mizer MS500 – Fierăstrău circular cu masă mobilă pentru ateliere mici și mijlocii

Wood-Mizer Introduces Versatile MS500 – Circular Table Saw with Panel Saw Features
26.07.2023

 

Ca răspuns la o cerere în creștere pentru utilaje avansate de tâmplărie, Wood-Mizer își extinde gama de echipamente de prelucrare a lemnului cu fierăstrăul circular cu masă mobilă Wood-Mizer MS500. Acest utilaj profesional reprezintă rezultatul cooperării dintre inginerii Wood-Mizer și tâmplarii cu experiență. A fost dezvoltat pentru nevoile zilnice ale atelierelor mici și mijlocii de prelucrare a lemnului, de a debita eficient diferite tipuri de plăci din fibre de lemn și lemn masiv.    

Circularul cu masă mobilă Wood-Mizer MS500 dispune de o unitate de tăiere eficientă încorporată într-o structură din fontă, o pânză incizor și o masă culisantă construită pe role de ghidare. Este o alternativă interesantă la fierăstraiele circulare cu mese culisante din aluminiu de dimensiuni mai mari. Modelul MS500 este ideal pentru debitarea plăcilor de dimensiuni medii; pentru debitarea plăcilor de dimensiuni mari, se recomandă utilizarea unui fierăstrău circular cu masă mobilă pentru panouri, de exemplu, Wood-Mizer MS750.

 

 

MS500 este o mașină compactă, cu o reglare ușoară a parametrilor de tăiere, în care înălțimea și unghiul pânzei principale sunt reglate cu ajutorul manivelelor cu indicatoare pentru reglaje precise. Lățimea și lungimea exactă de tăiere sunt afișate pe indicatoarele analogice cu o lupă de-a lungul rolelor de ghidaj paralele și perpendiculare. Opțional, este posibilă înlocuirea lor cu cititoare electronice pentru măsurători ultra-precise de până la 0,1 mm.

Fierăstrăul cu masă MS500 este echipat cu un mecanism de culisare de calitate pentru o poziționare facilă paralelă și perpendiculară a materialului pe masa de lucru și o debitare eficientă. Masa de sprijin crește stabilitatea în timpul lucrului cu un material solicitant.    

Pânza incizor este o soluție împrumutată de la circularele cu masă mobilă de dimensiune completă, pentru debitarea curată și precisă a materialului. Pentru a înlocui pânza circulară principală sau pentru a îndepărta pânza incizor, este suficient să deșurubați carcasa superioară și să deschideți o mică placă magnetică pentru a avea acces rapid la pânza principală. Înălțimea pânzei incizor este reglabilă și poate fi coborâtă dedesubt, dacă nu este necesară.

 

 

În interiorul lui MS500, există o pânză circulară cu un diametru de maxim 400 mm care funcționează fie la 3500, fie la 4500 rpm, care poate fi reglată manual prin comutarea curelei de transmisie între rulmenții de pe ax. Pentru debitarea unei plăci de MDF se recomandă lucrul la 3500 rpm și folosirea pânzei incizor, iar pentru lemnul masiv, viteze de 4500 rpm și fără incizor.

MS500 este livrat cu o masă de lucru reglată din fabrică, deși există posibilitatea de a efectua setările acesteia individual. Pânza principală, acționată de un motor de 6 kW, și pânza incizor, acționată de un motor de 0,75 kW, sunt montate într-o unitate de tăiere din fontă care se poate deplasa în sus pentru reglarea înălțimii sau se poate înclina pentru modificarea unghiului de tăiere (0-45 de grade). Masa de lucru din fontă se sprijină pe patru șuruburi care permit o echilibrare precisă.

Fonta folosită la fabricarea meselor de lucru și unităților de tăiere de pe mașinile de prelucrare a lemnului provine exclusiv de la furnizori consacrați. Fonta folosită pentru producția lui MS500 este forjată și prelucrată de companii europene de prestigiu. Este cel mai stabil și durabil material pentru lucrul în condiții grele, având o rezistență crescută la deformații și vibrații.   

 

 

Îndepărtarea eficientă a rumegușului și așchiilor de lemn este posibilă cu ajutorul prizei principale de 125 mm lățime situată direct pe unitatea de tăiere și cea suplimentară cu lățime de 100 mm aflată pe brațul protecției pânzei. Pentru o performanță optimă a fierăstrăului circular cu masă mobilă MS500, se recomandă cuplarea acestuia la unul dintre sistemele de evacuare a rumegușului Wood-Mizer MES.

Pentru o muncă sigură și confortabilă, MS500 este prevăzut cu o protecție de siguranță pentru pânza principală, cu roți atașate pentru avansul ușor al materialului și un mecanism de ridicare. Protecția de siguranță permite, de asemenea, debitarea eficientă la 45 de grade.

Panoul de operare este format din întrerupătoarele pentru pânza principală și incizor, indicatoare LED pentru viteza pânzei și butonul de oprire de urgență.

 

 

Fierăstrăul circular cu masă mobilă MS500 a fost proiectat de ingineri europeni și este fabricat în întregime din materiale de calitate în fabrici europene. Designul și procesul de producție avansat garantează o funcționare fără probleme timp de mulți ani.

Pentru a debita eficient toată gama de plăci din fibre de lemn pentru mobilier sau lemn masiv, vă recomandăm să alegeți o pânză adecvată din catalogul Wood-Mizer TOOLS. O gamă largă de pânze circulare de tăiere și pânze incizor completează perfect mașinile de prelucrat lemnul. 

 

 

Pentru mai multe informații despre fierăstrăul circular cu masă mobilă MS500 și alte produse din gama de prelucrare a lemnului, vă rugăm să vizitați site-ul web oficial sau să contactați reprezentantul local de vânzări.

***

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!